Bianca Drăgușanu a început pregătirile dinainte de intrarea în sala de operații, unde “va fi tunată” de o echipă de medici și asistente. Anunțul privind noile intervenții estetice – o rinoplastie și o schimbare de implant mamar – a fost făcut chiar de fosta prezentatoare. Conform unor date, ea a investit în operațiile estetice peste 50.000 de euro.
La doar trei zile de la petrecerea organizată de ziua ei de naștere, Bianca Drăgușanu și-a făcut un cadou special: o întâlnire față în față cu Alexandra Filip, medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă. La finalul discuțiilor purtate în Cluj-Napoca, afacerista a anunțat că a fost programată pentru operația chirurgicală ce redă armonia feței și proporțiile perfecte ale nasului și o schimbare de implant mamar cu silicon.
“În urma consultației cu doamna doctor, urmează în următoarele două săptămâni să fac o schimbare majoră: o rinoplastie și o schimbare de implant mamar. Am mare încredere că rezultatul va fi cel dorit, deoarece în această clinica se lucrează cu cele mai noi, sigure implanturi mamare, de ultimă generație”, a scris Bianca Drăgușanu pe Instagram, unde a postat poza din stânga colajului de mai jos.
La plecarea din hotelul de lux în care a fost cazată, creatoarea de modă a făcut un boomerang și mulți dintre internauți i-au admirat ținuta mulată și provocatoare pe care a avut-o. În această seară, ea a ajuns înapoi în București cu cele două prietene care au însoțit-o la Cluj-Napoca.
În ultimii aproape 20 de ani, Bianca Drăgușanu a schimbat foarte multe la ea. De la cel mai mic detaliu: cum ar fi genele, tatuarea sprâncenelor, folosirea extensiilor de păr, alunițe scoase, până la mărirea buzelor, la sânilor și a posteriorului. Desigur, nici nasul creatoarei de modă nu a rămas neatins. În plus, ea și-a dorit ca dinții ei să fie perfecti, motiv pentru care și-a pus fațete.
Fosta soție a lui Victor Slav a declarat în 2014 că a cheltuit în jur de 16.000 de euro pe operațiile estetice, au relatat jurnaliștii de la Antena Stars. Având în vedere că de atunci, ea a mai trecut pe la cabinetul medicului estetician, suma probabil s-a dublat sau s-a triplat.
“Nu am venit în vizită, sunt la o consultație la prietenul meu, doctor, am venit să verific tunning-ul pe care l-am făcut în urmă cu 3 luni. Sunt bine, nu? O să mă mai tunez în continuare, că așa îmi place mie. Îl recomand cu încredere. Mie îmi place să fiu tunată, mă simt bine”, a mărturisit Bianca Drăgușanu în mai 2020 pe Instagram.
Citește și: Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău și-au spus adio? Postarea ce i-a pus pe fani pe gânduri: “Nu aștept nimic”